Seringa


Confuzie. Asta îi rămăsese după ce adunase totul de pe masa frumos așezată din viața ei. Ii plăceau lucrurile frumos rânduite, îi plăcea să fie ordonată și organizată deși, știa că își ascunde de ani de zile dezordinea sub acea față de masă prea viu colorată. 
Se așeză pe canapeaua de piele și iși aprinse o ultimă țigara fredonând un Damien Rice ce părea la fel de obosit ca și ea. "It takes a lot to know a man.. a lot to know, to understand.

Râse nervoasă. ”Sunteți la fel de proști ca și noi, degeaba încercăm să vă întelegem!”, își spuse. Și degeaba încerca. Era a mia oara când pleca și-o lăsa confuză, sleită de orice fel de putere, de iubire, de emoții, pentru că se i dăruise complet. Pleca fără să privească în urmă și se întorcea mereu, la fel de zâmbitor ca-n prima zi. In tot acest timp o uita. 

O putea face să râdă, să plângă, să își deschidă ochii și aripile și știa că e cel mai mare ticălos din viața ei, cel mai mare ticălos pe care mereu îl ierta și îl ura pentru asta. O învățase să iubească, să trăiască și să uite de vina ce și-o asuma de fiecare dată când o părăsea, să câștige și să piardă. Se întreba mereu ce-ar mai fi putut face să-l oprească din drum, dar niciodată nu-l oprea, râmânând inertă pe pat, privindu-l sfidătoare și mândră cum pleacă, așteptând sunetul ușii trântindu-se în urma lui. Atunci putea să plângă, fiindcă știa că n-avea să se întoarcă prea curând. Își dorea să știe dacă și el o ura fiindcă îl lăsa mereu să plece. Invâțase cu el că dacă îl lăsa să plece era totuna cu a-l îndepărta și simțea finalul aproape. Se certaseră atât de mult, încât își pierduseră tot farmecul. Reușeau, greșeau, se prefăceau, regretau. Era mereu la fel.

Oriunde era, oriunde pleca, oricât de departe, ea il adora și oricând ar fi avut nevoie de cineva, ea era acolo iar el știa asta. Și profita de asta ori de câte ori avea nevoie de un corp cald, excitat și plin de iubire lângă el. Acesta era și motivul pentru care se întorcea mereu. Era dependent de iubire, a cărei doză o lua și-apoi pleca. Ea, ea era doar seringa. Și nu dorea sa schimbe asta. Nu dorea să îl schimbe. Iși dorea doar să-și ia seringa după el când pleca iar când își dorea să fie singur, ea să își aștepte liniștită rândul îar când n-o mai voia, ea să plece pur și simplu. 

Nu mai fusese cu nimeni, niciodată. Nu așa. Incerca să o oprească, să o îmbrace la loc în ceva frumos și nu putea. Iubirea o dezamăgea și acum căuta să o șteargă, dar cerneala era mult prea bine impregnată în ea. Voia să o poată controla sau măcar să o ascundă iar el.. El era un războinic și un sfânt, era fantezia ei preferată, mirosul și gustul ei preferat, era un tată și un copil în același corp. Era singurul loc în care fusese și în care se regăsea. Era tot ce-și mai putea dori de la viață.

Era, totodată și cel care mereu scăpa. 

Iși deschise telefonul și reciti mesajele primite cu ore în urmă. Era blând și jucăuș, o tachina așa cum făcea de fiecare dată când își dorea doza iar ea era dornică să i-o ofere. Citise de prea multe ori discuțiile lor după ce o părăsea și știa că fusese folosită din nou iar sentimentul îi provoca o durere imensă de fiecare dată.

Oftă și stinse ecranul.

In camera goală și întunecată rămăsese ea, seringa, la fel de goală, o țigară din care iesea un ultim firicel de fum, un pian trist și vocea lui Rice șoptind: "What are you so afraid to lose? What is it you're thinking that will happen if you do?"

Nu avusese niciodată nimic. Totul se termina după o ultimă țigară. 

Nu pierduse nimic. 


Comments

Popular Posts