Doua corpuri goale si reci cautau caldura





"Ma putea citi ca pe o carte preferata. Stia exact ce gandesc, cum si cand si putea intra in mine atat de adanc, incat imi anticipa fiecare cuvant, fiecare simtire, fiecare emotie. Si tacea. Tacea, fiindca ma simtea goala si vulnerabila si stia cat de frica imi era sa fiu astfel. Ii puteam spune orice si zambea subtil de fiecare data cand o faceam. Eram replica lui iar el, a mea. Eram perfecti unul pentru celalat si totusi atat de gresiti unul pentru celalalt. Eram la fel, dar opusi. Ce-i drept, eram mai mult la fel decat diferiti si opusi. 

As fi putut sta ore in sir cu el, fara sa ma plictisesc o clipa, desi il cunosteam perfect. Si totusi, ironica situatie, nu il cunosteam deloc. Ii cunosteam felul de a fi, personalitatea, mintea aceea perfecta dar fizic.. Fizic, nu il cunosteam deloc. Nu stiam cum rade, nu ii stiam vocea, desi o auzisem de atatea ori stapanindu-mi rabufnirile cu atata calmitate in voce. 

Da, era un om calm! Si cald! Oooo, da, cald! Emana o caldura atat de puternica ce ma facea sa ma simt acasa aproape de el, ca apartin cumva unui loc din el. In cel mai frumos loc din el stateam si imi placea acolo. Imi doream sa nu plec niciodata de acolo, chiar daca stateam atat de putin. Era acel tip de loc ce te facea sa te gandesti in primul rand la libertate, la liniste, la fericire absoluta. Ma simteam ca si cum as fi stat intr-un hamac intr-o padure deasa si linistita, cu ochii inchisi si c-o raza calda de soare pe obraz. Spune-mi, tu, cum sa vrei sa pleci dintr-un asa loc? 

Eram goi, amandoi. Eram doi oameni goi care aveau nevoie unul de celelalt si am fi dat orice atunci cand ne simteam cei mai goi si cei mai singuri doar ca sa putem fi unul langa celalalt, doar sa stam unul langa altul c-un pahar de vin bun si-o tigara aprinsa, sa vorbim tampenii, sa ne simtim conectati. Sa nu mai fim singuri. Macar sa fim aproape. 

Si... Ne completam, aveam aceleasi minti bolnave si aceleasi corpuri goale si reci. Doua corpuri goale si reci ce cautau caldura. Doua corpuri goale si reci ce isi doreau o clipa de iubire, de emotie, de incredere, de siguranta, de conexiune reala, de tacere fericita, infinita. Niciodata nu ne puteam spune asta prea direct fiindca ne era prea frica unul de celalalt. Ii era frica de mine asa cum imi era mie frica de el iar uneori ma suparam. Era dureros de sincer si de direct, la fel ca si mine. Ma suparam fiindca stiam ca sunt la fel si imi doream sa pot schimba asta in ceea ce ma priveste. Imi doream sa nu mai ranesc, chiar si asa, involuntar, cum de altfel o faceam. Imi doream sa trec fara sa las urme de pasi murdari in vietile lor, sa trec neobservata si sa-mi vad de viata mea iar ei de-a lor.

Eram, totusi, indragostita de el, de omul din el. De mintea aceea atat de perfecta si de minunata, ce credeam ca imi spune lucruri pe care nu le-a mai spus niciodata, de caldura pe care mi-o oferea, de ochii aceia verzi, perfect conturati. Era perfect si n-avea sa afle niciodata asta. Imi doream sa il las sa patrunda in toate intimitatea mea, sa citeasca si iubirea din mine. Imi doream sa nu pot fi atat de rece si indiferenta uneori. Nu avea cum sa vada restul, ma ascundeam mult prea bine fiindca de asta depindea siguranta si echilibrul meu emotional. Ma intrebam cum ar fi fost daca totusi i-as fi aratat macar un lucru bun din mine, fara sa mi-l citeasca. Pur si simplu sa ii ofer pe tava un lucru mic din mine si sa i-l dau pentru totdeauna. Sa-l pastreze."


Comments

Post a Comment

Popular Posts