Unde ești, sufletule?

Unde ești, sufletule? Unde ești și de ce te caut mereu? Unde ești când mă întreb de ce n-apuc să simt și eu ceva cât de infim, să pot să spun și eu că doare? Unde ești când am atâta nevoie de tine ca să mă pot simți a om, a vie, a carne îndurerată? Unde ești când cad și nu trebuie să mă ridic atât de repede? Unde ești când tot ceea ce mai pot avea este durerea? 
Vreau sã-mi dai lacrimi și durere! Vreau ceea ce mi se cuvine ca om, vreau să mă pot numi un om, să simt și eu la fel când doare! Vreau să spun și eu c-am plâns, c-am rupt totul din mine, vreau să pot urî! 
Învață-mă să urăsc!

Nu!
Mai bine învață-mă să iubesc!

Învață-mă, sufletule, să simt și fără tine cum este să doară când din viața-ți pleacă acel ceva și spune-mi cum să-l pot iubi nemarginit. Învață-mă să nu mă mai ridic eroic și arată-mi cum să-ngenunchez!
Unde ești acum, când cred că n-am să simt vreodată împlinirea, dragostea și ura? Unde ești să-mi spui în șoaptă ce urmează? Unde ești când vreau să-i pot simți iubirea? Unde ești când nu ar trebui să îi simt inima bătând deasupra mea ca un ceas plicticos? Unde ești când vreau să pot să plâng?  Unde ești când îi spun și-l doare și nu-i pot cere iertare?

Sufletule, unde ești? 

Popular Posts