Familiile monoparentale

Pentru cei ce încă nu știu asta, o familie monoparentală este acel tip de familie în care copiii locuiesc și sunt crescuți de un singur părinte. În Romania, la momentul actual, peste 25% din familii sunt monoparentale și numărul lor va crește mai mult ca sigur în viitor.

Probabil vă întrebați de ce-am ajuns să scriu despre asta, când publicul căruia mă adresez în general este interesat de beauty și lucruri asemănătoare.. Ei bine, în ultimul timp am dat peste o gramadă de oameni și cazuri în care erau blamați oamenii care își cresc singuri copiii. Unul din cazurile recente a fost o discuție la un anumit post tv unde una din tipe o acuza pe cealaltă că este ușoară și că își crește singură copilul. Totodată, spunea că știe cel puțin 3 bărbați care ar putea fi tatăl copilului. Celălalt caz, o tipă tinerică de maxim 25 de ani crește un băiat frumos fară tată. Tot facebook-ul o face ușoară, c-a făcut un copil din flori și nu e în stare să îi ofere educația unui tată băiatului. Ultimul caz, tot o tipă, o superbă tipă, își crește cele două fiice tot singură. La fel, lumea cârcotește pe tema asta.

Trăim în România, poate că veți spune că ar trebui să fiu obișnuită cu faptul că românul, comunist obsedat de capra vecinului, bârfește și aruncă gume-nspre capra vecinului, poate-poate o mânca-o și-o muri.
Da, sunt obișnuită cu oamenii de genul și vă spun sincer că tratez cu indiferență orice fel de intenție de genul, dar când te dai la copii, care n-au absolut nicio vină cu ceea ce fac sau nu fac cei mari, atunci sar și spun ce-am de spus!

Este imoral să tratezi astfel un om care iși crește singur copilul din varii motive!
De fapt, hai să o luăm cu începutul! Știți de ce ajung oamenii să își crească singuri copiii? Știți voi concret ce se întîmplă în familiile alea de ajung acolo? Vă zic sigur că habar n-aveți detaliile importante care-au dus la decizia finală. Și vă mai asigur că toate bârfele 'din surse sigure' nu sunt în totalitate adevărate. Ne întoarcem la paragraful de mai sus în care vă spuneam de românii obsedați de capra vecinului sau mergem mai departe?

Motivele pentru care familiile ajung aici sunt variate. Atât de variate încât probabil mi-ar trebui 2 zile să scriu la postarea asta, fără a întreba concret un psiholog.
Sunt cazuri în care unul din părinți moare, celălalt părinte decide să se rupă de tot ce ținea de trecut și să se mute în alt oraș unde să înceapă o viață nouă. Noii vecini se uită suspect la părintele singur și-ncep să născocească porcării. Sau sunt bărbați/femei care decid să se mute cu noua iubire, lăsând copiii în grija partenerului. Sunt oameni care își dau seama că nu se mai pot înțelege de niciun fel și singura opțiune este să se separe. Lipsa banilor poate stârni unul din părinți să plece din țară pentru a oferi copiiilor un trai mai bun. Între timp, pot cunoaște oameni noi, familia destrămându-se. Apetitul sexual poate scădea, unul dintre ei poate călca strâmb, se despart. Stresul la muncă, lipsa de comunicare, geloziile, socrii și restul familiei, problemele emotionale, egoismul, internetul, lipsa empatiei, lipsa răbdării, cheltuielile neprevăzute, lipsa respectului, schimbarea priorităților, nevoia de a ieși mai des în oraș sau cu prietenii, igoranța nevoilor partenerului, lipsa angajamentelor, toate astea pot duce la destrămarea unei familii! Și pot continua așa cu argumentele până mâine dacă vreți!

De cele mai multe ori, părintele care rămâne cu copiii are cel mai mult de tras. Trebuie să lucreze pentru casa, facturi, copii, activitățile sociale ale copiiilor, să gătească pentru toata familia, să ofere educație ca mamă și ca tată,  să înțeleagă toate nevoile și trăirile copiilor, să ii culce, să îi ducă la grădițită/școală, să îi spele, să îi imbrace, etc.

Știu că mulți dintre voi sunteți de părere că un copil trebuie să aibă și mamă și tată. Și eu sunt de aceeași părere, însă când dintr-unul sau mai multe motive familia se destramă, asta e! De ce să crească acel copil într-un mediu în care părinții nu se iubesc și se ceartă mai mereu? Certurile în familie afectează copiii la orice vârstă. Impactul certurilor dintre părinți asupra copiilor este atât de mare încât copiii ajung să aibe probleme emoționale pe viitor, să aibă teamă de a se căsători, anxietate, depresii, sentimente de vinovăție, rușine, toate urmate de izolare. Sunt cercetări făcute de oameni de știință și psihologi, nu vă gândiți că aberez!
 Am crescut într-o familie monoparentală, am primit educație bună, am fost sfătuiți să avem o relație bună cu tatăl, am fost mereu sociabili și altruiști și chiar dacă nu am avut totul, am fost fericiți. Suntem uniți, ne iubim și suntem fericiți. Evident că ne certăm între noi, dar sunt lucruri normale, ca în orice familie. Și eu și fratele meu muncim, ne ajutăm reciproc și-o punem pe mama noastră pe un tron, chiar dacă nu îi arătăm asta mereu. Pentru noi a fost o luptătoare, o leoaică și oricând a fost vorba de noi, renunța la o plăcere de-a ei să ne cumpere ceva ce ne doream. A luptat atât de mult ca să fim sănătoși și fericiți și să nu simțim chiar atât de mult lipsa celuilalt părinte încât acum, orice s-ar întampla între noi, tot la fel de mult am respecta-o și am iubi-o. Suntem o familie mică, de 3 persoane, dar suntem uniți, ne respectăm și ne iubim și dacă unul dintre noi ar avea probleme, ne-am da peste cap ca să-l ajutăm. Și de ea s-a vorbit când ne-am mutat. Credeți că i-a păsat? Avea 2 copii, prioritățile ei erau cei 2 copii. Ne-a făcut s-o vedem ca pe o prietenă, să comunicăm cu ea și ne-a oferit toată libertatea din lume. Nu ne-a bâzâit la teme, nu ne-a ținut sechestrați în casă în timp ce alți copii își rupeau pantalonii prin garduri de sârmă și uite că suntem bine-mersi acum!

Indiferent de motivele pentru care s-a ajuns aici, nu cred că e necesar ca voi, cei din exterior să comentați. Și ce dacă este ușoară și a decis să păstreze un copil în condițiile în care în Romania este acceptat avortul și statul îți oferă atât de puține resurse financiare că să îl poți crește singură? Și ce dacă i-a putut oferi copilului doar papuci ieftini fiindcă nu și-a putut permite să îi cumpere de la IL PASSO? Și ce dacă a rămas singur fiindcă nevastă-sa s-a decis că noul ei iubit este mai bun decât mutalăul de bărba-su? Îi schimbă cu ceva toate astea? Sunt mai puțin oameni ca noi dacă își cresc singuri copiii?

In concluzie, fiindcă nu vreau să vă mai plictisesc așa de mult cu absurditățile mele, vreau să vă rog ca înainte de a critica persoanele care își cresc singure copiii, să vă gândiți că la luarea acestei decizii au fost poate factori importanți și că acele persoane se chinuie/chinuiesc (ambele forme sunt acceptate de DOOM 2)  pentru a crește singuri acei copii și că sunt de fapt niște persoane care se disting prin curaj excepțional și că ar fi putut lăsa copiii în centre de plasament dacă nu le-ar fi păsat.

V-am pupat,
Ioana

post signature

Comments

  1. tre' sa fii tampit sa judeci un om care-si creste copilul singur. judeca-l pe ala de-a abandonat, nu pe ala care se dedica si se chinuie si cine mai stie ce, pentru copilul lui

    ReplyDelete
  2. Ioana, subscriu în totalitate celor scrise de tine. La cât de multe situaţii de complezenţă întâlnesc la tot pasul, pe cuvânt, ajungi să priveşti situaţia de-a creşte doar cu unul dintre părinţi ca fiind cea mai bună şi înţeleaptă decizie luată vreodată. E trist, foarte trist, dar... de cele mai multe ori, o astfel de decizie ajunge să redea sens vieţii. Felicitări din suflet pentru toate cele scrise şi redate atât de concis. Ai o familie minunată, iar tu ai crescut foarte frumos. Şi nu, nu spun cuvinte mari, sunt doar simple constatări. Toate cele bune! ♥

    ReplyDelete
  3. Cred ca daca m-as pune sa vorbesc despre acest subiect as sta ore in sir...Cert e ca tu ai o familie minunata:*

    ReplyDelete
  4. Eu sunt crescuta doar de mama mea...Dar nu vad de ce cineva ar critica astfel de familii...Si daca alegi sa incepi o alta relatie, ori respectivul/respectiva nu accepta copilul, ori esti facuta usuratica(ca sa folosesc un cuvant frumos)...In fata societatii nimic nu este bine.

    ReplyDelete
  5. Mda tipic romanesc! Nu vad de ce ar trebui sa intereseze pe altcineva de viata personala a unor persoane pe care nu le cunosc. Fiecare e liber sa faca ce doreste cu viata lui, sa urmeze ce reguli crede ca i se potrivesc cel mai bine. A fi parinte singur nu mi se pare deloc de condamnat ci din contra acesti oameni ar trebui sa fie apreciati ca nu si-au abandonat copilul si s-au zbatut sa le ofere tot ce au putut si cat au putut ei mai bun. Un alt lucru care ma obsedeaza este de ce lumea se arunca sa barfeasca si sa catalogheze ca femei usoare. Ce face un om, ce munceste din ce traieste nu priveste pe nimeni, atata timp cat se descurca. Comunismul asta din Romania ma aduce la disperare, cateodata imi doresc sa fiu un snipper si sa le trag cate un glont in cap la fiecare!

    ReplyDelete
  6. Oamenii judeca lucruri pe care nu le cunosc, pentru ca e usor sa faca asta...

    ReplyDelete

Post a Comment

Popular Posts