Nu am chef azi

Ti s-a intamplat vreodata sa ajungi in momentul acela in care pur si simplu nu te mai motiveaza absolut nimic pe lumea asta si astepti ca toate lucrurile sa se intample dupa voia lor, sa n-ai niciun chef sa te implici total in ceva, orice si sa iti pierzi increderea aproape total in tine si cei din jur? Sa stii cumva ca orice ai face e temporar si inutil si  sa nu mai ai chef de nimeni si nimic, macar pentru o perioada?
Cred c-asa am ajuns eu acum. Nu stiu exact de ce si cum am ajuns aici, insa simt cumva ca mi-am pierdut orice urma de vlaga pe care-am avut-o in mine la un moment dat. Cumva, poate se datoreaza vestilor proaste pe care le-am primit in ultima perioada si peste care-am crezut ca pot trece usor si ca sunt tare.
De fapt, sunt sigura ca asta este si-am realizat asta cand am primit lovitura de gratie de la cineva oarecum apropiat care-a trecut printr-o situatie asemanatoare si astazi, la nici 2 saptamani dupa incident, zambeste si se comporta normal. Pur si simplu nu ma puteam uita la persoana persoana aceea fara sa simt durere si compasiune. Imi doream sa plec de acolo, sa n-o mai vad niciodata si sa fie totul ca inainte. Bineinteles, la exterior eram la fel de zambareata si plina de poante, insa nu cu acea persoana. Sa zicem c-am ignorat-o intentionat, dar doar ca sa nu spun vreo prostie. Daca nu ati realizat inca, este vorba de pierderea unei persoane dragi, doar ca in cazul meu este o alta situatie putin mai diferita. Nu sunt genul care sa ma manifest, sa plang sau sa trimit ganduri deep dupa ce aflu o asemenea veste. Par cumva rece si indiferenta, insa in interior ma doare si ma doare extrem de tare. Incerc sa par normala si fac absolut tot ce pot ca sa ajut insa de la distanta sau prin cineva. Nu m-am dus sa strang mana indoliatului niciodata si nici n-am s-o fac fiindca sunt prea labila psihic si-as ajunge sa sufar si sa ma consum pentru cei din jur. De-asta nici nu m-am dus personal la Spitalul Sf Maria cu hainutele si ajutoarele pe care le-am adunat impreuna cu voi, de-asta nici nu ma gandesc sa plec in Africa sa fac voluntariat. Daca as vedea oameni care sufera m-ar marca prea tare si m-as consuma mult prea mult. Desi rad mult, am momente cand incep instant sa plang daca vad pe cineva ca are probleme. La un moment dat, acum vreun an sau chiar doi, stateam cu prietenul meu in masina si mancam ceva. Nu mai tin minte, cred ca era un sandwich de la vreun fast-food si fiindca n-am mai putut manca am iesit sa-l arunc la gunoi. Am trecut pe langa un nene, parea om al strazii care manca O ROSIE si evident ca i-am dat jumatatea de sandwich ramasa insa cand m-am intors in masina am inceput sa plang ca o proasta ca 'eu am sa mananc un sandwich si el mananca o rosie'. Mi s-a rupt sufletul, jur!

In principiu, asta ar cam fi si motivul pentru care m-am si retras o perioada din peisaj. Nu mai am rabdare sa tratez cu falsitate diferite situatii de doi lei, pe care normal le-as trata in mod direct, m-am saturat sa ma abtin sa spun lucrurilor pe nume si sa fiu diplomata. Nu sunt si nu am fost niciodata asa. Ma stiti cat de cat si stiti ca ma mananca limba si degetele si as continua sa fiu falsa daca nu as spune ceea ce simt. Poate gresesc, de fapt stiu ca gresesc, insa simt ca pentru mine e mai bine sa spun ce am de spus decat sa regret ca n-am facut-o.
Cand spun de falsitate, ma refer strict la mine. Sunt genul acela de persoana care n-arata niciodata ca e trist sau ca sufera si ma autoironizez de fiecare data ca sa-i fac pe cei din jurul meu sa rada. M-am obisnuit sa ma inconjor de lume fericita si zambitoare fiindca asa sunt si eu si rar mi se intampla sa am astfel de momente ca acum. Si acum sunt cea mai directa din nefericire. Spun cam ce am in cap si ce ma nemultumeste. Bineinteles, dupa caz.

Ceea ce m-a facut sa rabufnesc a fost un pseudo-psiholog care-a incercat sa ma agate intr-un club mizand pe certitudinea ca sunt altfel de cum las sa se vada si sincer va spun ca sunt cateva chestii care ma dispera extrem de mult la anumiti oameni: impresia gresita ca ma pot citi ca pe-o carte si momentele acelea cand sunt subestimata. Urasc sa fiu subestimata si mintita. Anyway, sa va povestesc exact care a fost situatia.
Baiatul, pe la vreo 29 de ani, absolvent de psihologie, actualmente psiholog. Nu contest studiile sale fiindca s-a exprimat in limbaj adecvat. Bun. Se prezinta pe numele sau, isi prezinta si profesia (total irelevant intr-un club unde deja am baut 2 beri) apoi se-apropie si-ncearca sa ma cuprinda cumva in brate sa ne auzim mai bine. Gest pe care il resping si ma retrag si la care ramane surprins si incepe sa ma analizeze si-mi zice ca imi da 3 argumente pentru care el crede ca sunt nu-stiu-cum. Bineinteles, am profitat de studiile sale pentru a ma juca putin cu creierul lui. Imi zice asa:

  1. Faci parte dintr-o familie unita, mai ai un frate ori mai mare ori mai mic si ai fost mereu rasfatata casei.
  2. Esti antisociala si rar sau niciodata nu stai de vorba cu oameni straini - aici isi intinde din nou bratul sa ma ia in brate si il intrerup nepoliticos spunandu-i: "mana ta, pe mine. ia-o de acolo" si isi retrage mana continuandu-si argumentarea
  3. Nu suporti atingeri de la nimeni si nu ai avut relatii serioase pana acum, motiv pentru care tind sa te cred virgina. De-asta te si feresti asa de mine.
Realizati ca in sinea mea radeam deja in hohote la ultimul argument, gandindu-ma c-a terminat el psihologia asa cum am terminat eu matematica la Oxford, da' l-am tratat cu aceeasi indiferenta ca la inceput si l-am rugat frumos sa se opreasca, daca nu vrea sa-l iau urat de tot la misto. M-a pus sa argumentez de ce-as face asta si i-am raspuns frumos la fiecare argument pe care el l-a prezentat mai devreme. Am sa incerc sa va redau exact asa cum m-am exprimat, ca sa vedeti si voi cat de handicapata  si directa pot fi uneori. 

  1. Baiatu'.. tu esti simpatic asa de felul tau, da' cred ca nu ti-ai ales tocmai meseria potrivita. Poate-ar trebui sa te reorientezi sau sa te apuci intens de studiu in domeniu, ca radarul tau de psiholog 'I know it all' da mari erori in seara asta. Am s-o pun pe seama alcoolului, ca sa nu iti dai maine foc la diploma de licenta. Acum hai sa iti explic eu cum sta de fapt treaba si-apoi permite-mi sa ma retrag, ca mai am jumate de bere de baut si incepe si muzica buna.
    Fac parte dintr-o familie monoparentala, ai mei au divortat cand eram mica si nu am avut mare contact cu tatal meu. Am doi frati - unul mai mare si unul mai mic, cel mic a fost rasfatatul familiei dintotdeauna, dar nu te gandi c-as fi suferit cumva de afectiune, c-am fost uniti si acum suntem si mai uniti.
  2. Sunt intr-un centru de voluntariat si am participat la numeroase campanii sociale unde EVIDENT am intrat in contact cu lumea, am socializat, am ras si am ajutat o gramada de oameni cu diferite probleme. Am prostul obicei   de a-i face mereu pe cei din jur sa rada si ma anturez doar cu persoane pozitive si cu simtul umorului. Nu e zi in care sa nu rad cu lumea si mereu sunt politicoasa cu oricine ma trateaza frumos. Ce-i drept, mai stramb din nas atunci cand sunt abordata de cocalari si oameni nesimititi, dar incerc sa nu intru prea mult in contact cu ei. Cred ca ar trebui sa te simti cumva special ca te resping.
  3. Nu pot sa neg faptul ca al 3-lea argument m-a facut sa ma prapadesc de ras in sinea mea si in momentul ala am vrut sa izbucnesc intr-o criza de ras, dar m-am abtinut din respect, insa cu regret am sa ma manifest acum. (incep sa rad, iau o gura de bere si ma uit zambind si compatimitor la el) Faza cu virgina m-a flatat, recunosc, da' te-ai gandit putin ca poate NU TE PLAC ABSOLUT DELOC si ca NU VREAU SA MA ATINGI? Stiu, suntem intr-un club, ar trebui sa socializam si chiar asta facem, da' de la a socializa la a trece la prostii de genul atingerilor, care presupun o infima ATRACTIE este cale lunga. N-am sa ma justific la acest stupid argument al tau, insa iti spun ca am o relatie de aproape 3 ani de zile care momentan stagneaza, da' merge undeva. Si ma feresc de tine din motivele mai devreme mentionate, respectiv NU MA ATRAGI SI NU TE PLAC. Acum, ti-as fi recunoscatoare daca m-ai lasa sa-mi vad de ale mele si te-ai intoarce la analizat pitipoance proaste care se regasesc in 0.01% din ceea ce spui. 

Bineinteles ca baiatu' nostru dragut a avut si sindromul 'pushy' pe langa celelalte n pe care le prezenta si l-am mai lasat putin sa povesteasca aventurile sale din vremea studentiei, cand cumva ii mergeau prostiile astea la toate gagicile pe care le prindea, apoi l-am lasat 'in aer' si-am plecat. De ce m-a enervat? Pentru ca atat el cat si majoritatea oamenilor cu care am interactionat in ultima perioada, m-au subestimat.
Situatiile au fost diferite de la caz la caz, insa tot acolo s-a ajuns. Am incercat prin toate metodele posibile sa le spun acestor persoane ca e okay sa fie sinceri si am incercat destul de mult sa comunic si sa demonstrez ca 'nu sunt chiar asa proasta si incuiata' insa toate incercarile mele au fost in zadar.
Poate c-ar trebui sa incep sa fiu proasta, sa-mi intru in rol si sa nu ma mai consum atat, nu?

Anyway, sper ca v-a fost dor de mine, ca altfel va mananc!

A, si legat de profilul meu de facebook, n-am blocat pe nimeni, am avut un stalker simpatic de care nu mai scapam si-am ales sa-l inchid temporar. Sper ca s-a calmat si voi reveni cat de curand!

V-am pupat,
Ioana



post signature

Popular Posts