2. Prin ochii ei


PARTEA I AICI! 
Ochii lui căprui cu privirea blândă și înțelegătoare. Buzele sărate și umede ce-i murmurau cele mai frumoase cuvinte. Pieptul lat dar uscăcios, pe care-atunci când își așeza capul îl simțea duduind mai tare și mai tare. Degetele-i calde dansând în mici cercuri pe pielea ei moale și parfumată. Nasul lui aproape rece scormonindu-i prin păr, căutându-i ceafa, pe care i-o mirosea și-apoi i-o săruta c-o blândețe colosală, apoi o întorcea și o privea adormind, cercetându-i tenul de copil cu buzele. Atunci ea zâmbea și-răspundea jucăuș cu aceleași sărutări. Se-atingeau timid, pentru prima oară și se simțeau ca în liceu. Inchiseră ochi și se sărutară. Erau doar ei, în camera mică și întunecata, unde-aveau să rămană pentru totdeauna. 

Asa și-l amintea mereu. Fusese tot ce și-a putut dori.. și-atunci, când în sfârșit l-ar fi putut avea, avea să renunțe. Știa că este prea târziu fiindcă plecase deja din viața lui. Se-ntreba dac-a existat vreodată, cumva, în sufletul lui.
 Iși dorea să-i iasă-n cale și să-l îmbrățișeze, să-și calce demintatea-n picioare pentru încă o clipită de fericire. Era prea târziu. Mult prea târziu acum. 

Și-i imagina fericiți, mereu drăgăstoși și-și amintea cu cât drag i-o prezentase. Ce proastă! Ii spusese că vor lua cina c-o veche prietenă și îl rugase să fie serios, fiindcă nu dorea s-o supere... Daca-ar fi știut cât va avea să sufere din pricina asta..! 

Apa ajunsese acum la nivelul maxim și câțiva picuri începură să se prelingă lin pe marginea căzii. Nu îi păsa. Avea un plan de dus la bun sfârșit și n-avea să se abată de la asta. Vroia să găsească Liniștea. Vroia să se simtă din nou calmă si fericită.
Opri apa și se întinse mai bine, închizând ochii.

Imbrățișați. Așa adormiseră și-asa se și treziră. Ii sărută obrajii rozalii și-i mângâie ușor coapsele calde. O privea cu ochi slipitori ca in prima zi când o văzuse îmbrăcată într-un tricou alb și blugi rupți. Dormea, dar era la fel de frumoasă și de radioasa ca atunci. Ii adora ochii verzi și pașnici ca ai unui copil, ascunși acum de pleoapele fine. O cuprinse în brațe încă o data și ea se trezi și-l imbrățișă morocănoasă.

Deschise ochii și începu a bolborosi. Știa că închizând din nou ochii, avea să-l revadă. Se gândea, ca o alinare, că nu-i plăceau diminețile. Nu i-au plăcut niciodată. Nici atunci când o trezea în sărutari. Ii păreau făcute pentru altfel de oameni, nicidecum pentru ea. Totuși, însă.. Iubea diminețile când mai lenevea alintată în brațele lui, când se întindea și simțea lânga corpul ei căldura cuiva, a lui.

Trebuia să înceteze! Trebuia să îl uite!

Privea prin aburi la briciul pe care-l lăsase pe jos și care-avea să îi aducă liniștea. Își imagina șiroaie roșii   curgându-i din vene odată cu durerea pe care-o simțea. Așteptase momentul acesta prea mult.. Acum avea să își găsească liniștea mult-căutată! Se întinse și apucă briciul tremurând, studiindu-i fricoasă lama ascuțită. O șterse de apă și își zări ochii umflați și roșii încojurați de tenul palid. Erau goi și abătuți,  fixând micuța stea ce-avea să apună.

Strânse în pumn mânerul din lemn al briciului și întinse încheietura subțire și fără să ezite își curmă suferința.
Inchise ochii lăsandu-și mână să cada lin în apă. Acum nu mai vedea și nu mai auzea nimic. Când beatitudinea își făcu prezența, uită de tot și regăsi Liniștea. Șopti: "Liniște.. Ține-mă, te rog, aici!"

Rămaseră doar ea și liniștea îmbrățișate de apa sângerie..




post signature

Comments

Popular Posts